Guru al marketingului – Marius “Distrugătorul de vise ” Zinveliu – un antreprenor de succes
Marius Zinveliu mi-a demonstrat prin prezentarea sa în cadrul ElevPrenor ca ultimul nu este cel din urmă, reușind să ne arate contrariul. Expert în marketing la Magic 5, el este antreprenorul de care pot spune ca nu este un simplu întreprinzător. De obicei nu sunt ușor de impresionat de la prima interacțiune, dar în acest caz a fost cea mai plăcuta surpriză și abatere de la regulă. Cu o carieră remarcabilă în domeniul marketingului și o poveste de succes care inspiră, Marius ne-a demonstrat că pasiunea, determinarea și inovația pot transforma idei în realități palpabile.
Marius a studiat cu atenție mecanismele din spatele marketingului eficient și a acumulat cunoștințe valoroase pe parcursul anilor. Drumul său a început în cadrul Academiei de Studii Economice din București în anul 2012. După terminarea studiilor a urmat parcursul sugerat de cei 4 ani de facultate ocupând diverse poziții în companii renumite, dezvoltându-și abilitățile și construind o reputație solidă în industrie. Înainte de a deveni fondator și antreprenor în adevăratul sens al cuvântului, Marius a lucrat în mai multe firme de marketing și vânzări, unde a experimentat diferite tehnici care i-au modelat stilul unic de abordare a pieței și au pus baza unei afaceri de succes.
Drumul lui a continuat și evoluat în 2017 când a fondat Magic 5, o agenție de marketing din Ploiești, specializată în web design și strategii digitale. Magic 5 a devenit rapid un nume de referință în industrie, datorită abordării inovative și a focusului pe dezvoltarea relațiilor autentice cu clienții. Filosofia sa de a angaja oameni care împărtășesc aceleași valori și dorința de a învăța a fost esențială pentru succesul companiei. Marius subliniază importanța colaborării și a creșterii colective, afirmând că echipa sa se bazează pe învățarea pe cont propriu și muncă constantă și de bună calitate.
Acest parcurs a devenit unul mai complex când a decis să meargă un pas mai departe și să devină un profesor dedicat. El susține cursuri de vânzări și antreprenoriat, menite să ajute atât începătorii, cât și pe cei cu experiență, să înțeleagă mai bine cum să își facă afacerile să atingă potențialul lor maxim. Această decizie de a împărtăși cunoștințele pe care le-a dobândit este unul dintre aspectele primare care îi fac portretul unui antreprenor și om complet.
Din perspectiva mea, Marius Zinveliu este un vizionar care percepe marketingul ca pe o artă de a crea conexiuni interumane și de a transmite valoarea prin relații autentice. El subliniază importanța recunoașterii meritelor și a construirii unui renume în jurul brandului. Filosofia sa de a folosi mesaje de mare impact reflectă înțelepciunea de a atrage atenția publicului în primele 30 de secunde.
Cel mai de impact lucru pe care ni l-a împărtășit este faptul că NU EXISTĂ RECLAMĂ BUNĂ SAU REA.EXISTĂ DOAR RECLAMĂ!
Personalitatea lui Marius m-a fascinat nu doar prin cunoștințele sale, ci și prin modul în care reușește să inspire și să lase cel puțin o idee în mințile ascultătorilor. De la el am învățat că adevăratul succes vine prin dedicare, empatie și dorință susținută de a învăța și de a evolua. Porecla sa de “distrugător de vise” este bazată pe fapte reale, dar este dată de persoane care nu înțeleg termenul de critică constructivă. O zi de sâmbătă obișnuită pentru care nu am plecat cu așteptări deloc mari a fost transformată de “Ghidul Viselor Realiste” (poreclă pe care o consider mult mai potrivită) pe parcursul a celor 2 ore într-o experiență cu adevărat de neegalat.